Cronologia istoriei Japoniei (part 3)

Cronologia Perioadei Kamakura (1185-1333)

Aprilie 1185 - După înfrângerea familiei Taira la Dannoura, Minamoto Yoritomo îşi asumă controlul în Kamakura.

Mai 1185 - Minamoto Yoshitsune ajunge în Kyoto cu Minamoto Munemori şi alţi captivi Taira. Go-Shirakawa îl recompensează şi îi dă titluri de curte dar acest lucru îl înfurie pe Minamoto Yoritomo. Minamoto Yoritomo declară că cei care acceptă cadouri sau funcţii de la curtea imperială sunt consideraţi neloiali familiei Minamoto şi vor fi pedepsiţi.

Iunie 1185 - Minamoto Yoshitsune escortează prizonierii Taira la Kamakura dar este oprit la Koshigue, un mic sat de lângă Kamakura. Prizonierii sunt luaţi si interogaţi în Kamakura, dar lui Minamoto Yoshitsune nu îi este permis să intre în oraş. După interogatoriu prizonierii sunt trimişi înapoi in Kyoto sub paza lui Minamoto Yoshitsune, dar Minamoto Yoritomo se răzgândeşte şi trimite trupe ca să-l ajungă din urmă şi să-i omoare pe prizonieri. Minamoto Yoshitsune se duce apoi la Kyoto.

Septembrie 1185 - Minamoto Yoritomo ordonă atacul asupra armatei lui Minamoto Yukiie. Minamoto Yukiie îl cheamă în ajutor pe Minamoto Yoshitsune. Un zvon (fals) ajunge la Kamakura că Minamoto Yoshitsune plănuieşte să folosească această oportunitate să se rascoale împotriva lui Minamoto Yoritomo, în alianţă cu Minamoto Yukiie. Minamoto Yoritomo îi ordona lui Minamoto Yoshitsune să-l atace pe Minamoto Yukiie, dar Minamoto Yoshitsune refuză pe motive de boală.

Noiembrie 1185 - Minamoto Yoritomo trimite o sută de oameni, conduşi de un călugăr renegat (Tosabo Shoshun), să-l atace şi să-l omoare pe Minamoto Yoshitsune. Atacanţii sunt înfrânţi, iar Tosabo Shoshun este ucis. Go-Shirakawa îi ordonă lui Minamoto Yoshitsune şi lui Minamoto Yukiie să vină la Kamakura şi să-l pedepsească pe Minamoto Yoritomo. Amândoi pleacă din Kyoto şi se îndreaptă spre vest pentru a aduna oameni şi provizii. Minamoto Yoritomo trimite trupe la Kyoto şi îl obligă pe Go-Shirakawa să-şi amâne ordinul precedent şi împăratul emite un ordin pentru Minamoto Yoritomo insărcinându-l cu pedepsirea lui Minamoto Yoshitsune şi a lui Minamoto Yukiie (care au fugit).

Decembrie 1185 - Instaurarea sistemului Jito. Intendenţi (jito) si poliţişti (shugo) sunt numiţi în toate provinciile şi pe toate pământurile (private şi publice) pentru a strânge "taxa de comisariat" (hyoro-mai). Această taxă a fost în aparenţă folosită pentru urmărirea rebelilor şi a celor care reprezintau o ameninţare, dar în realitate este impusă pentru a avea controlul total asupra pământului ţării. (Din moment ce Japonia are o economie bazată pe munca pământului, cel care stăpâneşte pământul stăpâneste şi ţara.)

Aprilie 1186 - După ce a refuzat de mai multe ori să accepte postul, Fujiwara Kanezane devine regent la insistenţele lui Minamoto Yoritomo până în anul 1199. Perceperea taxei de comisariat este suspendată.

Iunie 1186 - Minamoto Yukiie este în cele din urmă găsit, capturat şi ucis. La puţin timp după aceea, Shizuka, iubita şi însoţitoarea lui Minamoto Yoshitsune, este capturată şi interogată, dar ea nu dezvăluie locul unde se află Minamoto Yoshitsune.

Iunie 1189 - Minamoto Yoritomo află că Minamoto Yoshitsune se ascunde în nordul provinciei Mutsu, Hiraizumi. Ordonă conducătorilor Fujiwara locali să-l atace şi ordinul este îndeplinit la a treia insistenţă. Minamoto Yoshitsune îşi ucide soţia şi copii şi apoi se sinucide prin seppuku pentru a nu fi capturat. Capul lui este trimis la Kamakura pentru a verifica că este într-adevăr el.

Septembrie şi Octombrie 1189 - Minamoto Yoritomo conduce trupe pentru a cuceri provinciile Mutsu şi Dewa din nord, ultimele fortăreţe neloiale familiei Minamoto din ţară, guvernate de clanul Fujiwara. Provinciile intră sub controlul guvernului din Kamakura cu uşurinţă.

Decembrie 1189 - Minamoto Yoritomo se reîntoarce la Kamakura şi îşi petrece următorul an întărindu-şi autoritatea asupra clasei militare şi a administraţiei ţării.

Decembrie 1190 - Minamoto Yoritomo se duce la Kyoto şi îşi organizează cartierul general în Rokuhara. El îşi petrece timpul discutând numiri în posturi guvernamentale cu Go-Shirakawa. El acceptă mai multe titluri militare, dar nici un titlu la curtea imperială.

Începutul 1191 - Kumonjo - Ministerul Administraţiei (înfiinţat în anul 1184) este schimbat în Mandokoro cu Oe Hiromoto rămânând ca şeful ministerului. Mandokoro este organizat, un Shikken (director) prezidând o Comisie de consilieri. Acesta era cel mai înalt organ administrativ Bakufu.

1191 - Eisai introduce şcoala zen budistă Rinzai.

Primăvara 1192 - Go-Shirakawa moare. Go-Toba rămâne împărat. Nu exista împărat în retragere.

August 1192 - La insistenţele lui Fujiwara Kanezane (cât şi ale lui Minamoto Yoritomo) Go-Toba îi da lui Minamoto Yoritomo titlul de Shogun, pe care Go-Shirakawa refuzase să i-l dea pe când era in viaţă.

1193 - Minamoto Yoritomo continuă să nu aibă încredere în Minamoto Noriyori şi îl va asasina.

1194 - Minamoto Yoritomo execută toţi membrii de sex masculin ai familiei lui Yasuda Yoshisada (un suporter loial familiei Minamoto) după ce li s-au adus false acuzaţii de către o a treia persoană.

Martie 1195 - Minamoto Yoritomo asistă la o ceremonie în templul Todaiji din Nara şi petrece câteva luni în Kyoto.

Noiembrie 1196 - Minamoto Michichika conduce o revoltă în Kyoto. Fujiwara Kanezane şi suporterii săi sunt alungaţi de la putere iar suporterii lui Minamoto Michichika sunt instalaţi la putere. Ţinta lui declarată este să readucă guvernarea imperială şi diminuarea puterii Bakufu, dar adevarata lui intenţie este doar să înlocuiască toţi Fujiwara din ministere.

1198 - Go-Toba abdică şi devine împărat în retragere. Tsuchimikado, fiul minor al lui Go-Toba, devine împărat titular până în anul 1210. El a fost ales de către Minamoto Michichika moştenitor aparent la începutul anului fără să caute implicarea guvernului de la Kamakura. Minamoto Yoritomo nu reacţionează la această demonstraţie de independenţă a lui Minamoto Michichika, dar promite că va vizita Kyoto în viitorul apropiat (el moare înainte să facă această călătorie).

1199 - Minamoto Yoritomo moare după ce a fost aruncat de pe un cal. Minamoto Yoriie, fiul mai mare al lui Minamoto Yoritomo şi având numai 17 ani, urmează funcţia tatălui sau. Oricum Go-Toba nu îi dă titlul de shogun până în anul 1202 pentru a accentua prerogativele tronului. (Acest lucru nu a înfuriat Bakufu din Kamakura deoarece toţi aveau dubii in legătură cu capacităţile lui Minamoto Yoriie de a guverna.)

1202 - Minamoto Yoriie este numit shogun; ceremoniile sunt făcute în Kamakura de către trimişii imperiali.

1203 - Minamoto Yoriie este forţat să abdice după ce s-a îmbolnăvit grav şi a încercat să-l asasineze pe Hojo Tokimasa. Minamoto Sanetomo, fratele mai tânăr al lui Minamoto Yoriie, în vârstă de numai 11 ani, devine al treilea shogun Minamoto. Hojo Tokimasa devine Shikken (şeful Ministerului Administraţiei) şi deci regent al shogunului (un minor). Hojo Tokimasa este de fapt şeful guvernului. (Este interesant de menţionat că familia Hojo provine din neamul Taira).

1204 - Familia Taira din Ise foloseşte climatul politic nesigur din Kamakura ca o şansă de a porni o răscoală, dar revolta este înăbuşită cu uşurinţă. Oamenii lui Hojo Tokimasa îl asasinează pe Minamoto Yoriie în provincia Izu, unde acesta trăia în exil.

1205 - Hojo Tokimasa conspiră să-l ucidă pe Minamoto Sanetomo, dar complotul este descoperit. Hojo Tokimasa este forţat să demisioneze şi trăieşte în exil în Izu sub supraveghere. Hiraga, supleantul shogunului din Kyoto, a făcut şi el parte din complot şi este ucis de trupele trimise din Kamakura. Fiul lui Hojo Tokimasa, Hojo Yoshitoki, devine Shikken şi regent.

1206 - Konoe Ieznae devine regent imperial până în anul 1228.

1207 - Honen Shonin este exilat din Kyoto.

1210 - Juntoku devine împărat titular până în anul 1221. Go-Toba rămâne împărat în retragere.

1213 - Un complot ce dorea detronarea shogunului Minamoto Sanetomo şi înlocuirea lui cu un fiu al lui Minamoto Yoriie este descoperit; mulţi dintre comandanţii complotului sunt ucişi.

1219-1221 - Era Jokyu.

1219 - Minamoto Sanetomo este asasinat, astfel terminându-se domnia shogunilor Minamoto. Fujiwara Yoritsune, copilul minor al lui Fujiwara Michiie, apoi Ministru de Dreapta şi un descendent al familiei Minamoto din fiica lui Minamoto Yoritomo, este adus din Kyoto la Kamakura. El este adoptat de către familia Masako, şi instalat ca shogun titular (cu toate ca titlul nu îi este acordat timp de mulţi ani).

1221 - Kanenari (mai apoi cunoscut sub numele de Chukyo) devine împărat titular. Go-Toba rămâne împărat în retragere. Această stare de fapte durează doar 70 de zile după care Chukyo este detronat.

Iunie 1221 - Go-Toba ridică o armata şi conduce o revoltă împotriva shogunatului din Kamakura. Revolta este inăbuşită într-o lună. Go-Toba şi Juntoku sunt alungaţi; Tsuchimikado şi împăratul Kanenari sunt trimişi în provincii îndepărtate, dar nu sunt arestaţi. (Acest eveniment este cunoscut ca Jokyu no Hen - Tulburarea Jokyu. )

Iulie 1221 - Funcţia de shogun supleant (Tandai) este stabilită în Kyoto cu ministere susţinute in Rokuhara. Aceste ministere sunt aproape o dublură a ministerelor Bakufu din Kamakura şi deţineau controlul complet asupra Kyoto-ului şi a tuturor provinciilor de la vest de Mikawa, inclusiv.

Sfârşitul 1221 - Go-Takakura devine împărat în retragere până în anul 1223. Go-Horikawa (fiul lui Go-Takakura) devine împărat titular. Bakufu a dat de înţeles că ei trebuie să fie de acord înainte ce un regent imperial este ales.

1222-1223 - Bakufu face un control complet asupra pământului din toate provinciile. Iulie 1224 - Hojo Yoshitoki moare. Hojo Yasutoki, fiul său, şi Hojo Tokifusa, fratele său, devin co-Shikken şi co-regenţi. (În practică, Hojo Tokifusa preferă să-l lase pe Hojo Yasutoki să ia deciziile. )

Shinran, un elev al lui Honen, întemeiază budismul "Pământul Adevărat Pur" (Jodo Shinshu).

Ianuarie 1226 - Hojo Yasutoki formează Consiliul de Stat (Hyojoshu), format din 11 membri care stăteau în spatele regentului şi-l sfătuiau pe shogun în orice problemă cu privinţă la stat. (A înlocuit nu peste mult timp Mandokoro - Ministerul Administraţiei şi Monchujo - Ministerul Informaţiei).

Fujiwara Mitora îşi ia titlul de shogun şi numele de Yoritsune, la vârsta de opt ani.

1226-1231 - Japonia este zguduită de şase ani de secetă, foamete, vărsat şi alte boli, furtuni, inundaţii şi cutremure.

1227 - Dogen Zenji întemeiază budismul zen Soto.

1228 - Kujo Michiie devine regent până în anul 1231.

1230 - Fujiwara Yoritsune este căsătorit cu o fiică a lui Minamoto Yoriie pentru a da impresia continuării domniei Minamoto.

Iulie 1230 - Hojo Yasutoki anunţă un Act de graţiere, o oprire a plăţii datoriilor şi a altor obligaţii de acest fel. Imediat după aceea, este emis un ordin imperial fixând preţul orezului. Începutul 1231 - Este emis un ordin imperial care limita cheltuielile şi ordona distribuirea impozitului de orez săracilor. Bakufu emite ordine intendenţilor (jito) si poliţiştilor (shugo) să remită impozitele în provinciile lor şi să întreprindă alte măsuri de ajutorare.

1232 - Go-Horikawa abdică. Fiul său, Shijo, în vârstă de doi ani, devine împărat titular. Go-Horikawa devine împărat în retragere până în anul 1234. Kujo Yorimichi devine regent imperial până în anul 1235.

August 1232 - Consiliul de stat (Hyojoshu) emite codul Joei (Joei Shikimoku). A fost o simplă culegere de legi a câte 51 de principii şi regulamente administrative, folosită în îndrumarea gokenin ce deserveau shogunatul.

Iarna 1232-1233 - Ca urmare a greutăţilor mari cauzate de mai mulţi ani de foamete, o lege este emisă referitor la vânzarea de fiinţe umane, pentru ca familiile să-şi facă rost de banii necesari supravieţuirii.

1235 - Kujo Michiie devine din nou regent imperial până în anul 1237.

1236 - Călugării de pe muntele Hiei şi din templul Kofukuji se răscoală. Mulţi oameni sunt ucişi şi multe stricăciuni sunt făcute. Bakufu nu reuşeşte să îi înfrângă decât spre sfârşitul anului.

1237 - Konoe Kanetsune devine regent imperial până în anul 1242. Aprilie 1238 - Shogunul Fujiwara Yoritsune vizitează Kyoto. El primeşte numeroase titluri şi rămâne în Kyoto pentru aproape nouă luni.

1239 - Legea permiţând vânzarea fiinţelor umane este abrogată şi se ordonă eliberarea persoanelor deja vândute.

Februarie 1242 - Shijo moare pe neaşteptate şi izbucneşte o dispută cu privire la succesiunea la tron între fiul lui Tsuchimikado şi unul dintre fraţii mai tineri ai lui Tsuchimikado, Juntoku. Este cerută părerea Bakufu.

Aprilie 1242 - Fiul lui Tsuchimikado este ales de către Bakufu şi devine împăratul Go-Saga. (Tatăl lui Hojo Yasutoki avea încă aversiune faţă de Kamakura şi îl exilează pe Juntoku.) Nu există împărat în retragere.

1242 - Hojo Yasutoki moare şi nepotul său, Hojo Tsunetoki, devine Shikken şi regent. Iunie 1244 - Fujiwara Yoritsune este forţat să abdice. El este înlocuit ca shogun de fiul său minor, Fujiwara Yoritsugu, care este imediat căsătorit cu una din surorile lui Hojo Tsunetoki.

Aprilie 1246 - Hojo Tsunetoki moare pe neaşteptate şi fratele lui mai tânăr, Hojo Tokiyori, devine regent. Mai multe ciocniri violente au loc între suporterii shogunului demis Fujiwara Yoritsune şi suporterii noului regent Hojo Tokiyori.

Septembrie 1246 - Fujiwara Yoritsune este trimis, sub protecţie, să locuiască la Kyoto, domiciliul fiindu-i impus la Rokuhara.

1246 - Go-Saga abdică. Go-Fukakusa devine împărat titular şi Go-Saga devine împărat în retragere.

1247 - Miura Yasumura conspiră împotriva regenţei familiei Hojo. După ce încearcă să facă faţă acesteia într-un mod paşnic şi după ce observă că familia Miura se înarmeaza, Hojo Tokiyori atacă şi întreaga familie Miura este ucisă. Din acest moment, familia Hojo nu mai are nici un rival în est.

1249 - Hojo Tokiyori organizează o Comisie permanentă (Hikitsuke-shu), care cercetează toate procesele şi procesele în recurs aduse în faţa Consiliului de Stat,fiind alcătuită din cinci membri ai Mandokoro (Ministerul Administraţiei) având un conducător ales prin rotaţie dintre cei trei membri ai Consiliului.

Sfârşitul 1251 - Un complot împotriva Bakufu este descoperit şi (adevărat sau nu, nu se ştie) atribuit fostului shogun Fujiwara Yoritsune. Hojo Tokiyori foloseşte acest eveniment ca o scuză pentru a-l înlătura pe Fujiwara Yoritsugu de la shogunat.

Aprilie 1252 - Fiul lui Go-Saga (şi fratele mai mare al împăratului Fukakusa) prinţul Munetaka, este ales să-l înlocuiască pe Fujiwara Yoritsugu şi este instalat ca shogun.

1252 - Familia Fujiwara se divizează in cinci familii,iar postul de regent este ocupat prin rotaţie.

1253 - Nichiren întemeiază şcoala budistă Lotus (Hokke), în mod obişnuit numită Şcoala Nichiren.

1256 - Hojo Tokiyori iese la pensie pe motive de sănătate, retrăgându-se într-o mânăstire (dar el continuă să conducă până la moartea lui în anul 1263). Fiul său Hojo Tokimune devine Shikken. Dar Hojo Tokimune este minor, aşa că Hojo Nagatoki, un membru al Consiliului de Stat, este numit ca protector al său şi regent până în anul 1264.

1257-1259 - Catastrofe naturale acute hărţuiesc provinciile din est timp de doi ani. Bakufu trebuie să-şi schimbe centrul de interese de la probleme de guvernare la cele de ajutor.

1260 - Go-Saga îl obligă pe Go-Fukakusa să abdice. Kameyama devine împărat titular. Go-Saga rămâne împărat în retragere până în anul 1272.

Shogunul, Munetaka, este însurat cu una din fiicele lui Konoe Kanetsune, un nobil de la curte şi fostul regent imperial.

Nichiren este alungat din Kamakura timp de trei ani pentru prelegerile lui împotriva Bakufu şi a altor şcoli budiste.

1263 - Hojo Tokiyori moare. Nichiren se reîntoarce la Kamakura şi-şi continuă prelegerile împotriva statului şi a altor scoli budiste. El este arestat, condamnat pentru tradare şi exilat pe insula Sato.

1264 - Hojo Masamura îl înlocuieşte pe Hojo Nagatoki ca protector al lui Hojo Tokimune şi ca regent.

Iulie 1266 - Shogunul, Munetaka, este suspectat că ar complota împotriva regentului şi este demis din funcţie de către Consiliul de Stat (Hyojoshu) şi trimis la Kyoto. Este pus în arest la domiciliu în Rokuhara, iar lui Go-Saga i se spune să-l dezmoştenească, ceea ce şi face. (Oricum, câteva luni mai târziu a fost eliberat, i s-au oferit proprietăţi importante, iar Go-Saga a fost rugat să-l accepte înapoi în familie, ceea ce şi face.)

August 1266 - Prinţul imperial Koreyasu (fiul lui Munetaka) este trimis la Kamakura şi numit shogun până în anul 1289.

1268 - Hojo Tokimune devine Shikken şi regent.

1268 - Khublai Khan trimite soli în Japonia cerând japonezilor să devină vasali ai statului Mongol. Hojo Tokimune refuză şi îi alungă pe soli.

1272 - Go-Saga moare. În testamentul său lasă majoritatea proprietăţilor şi averea lui Kameyama, în loc de Go-Fukakusa (fiul său mai mare) dupa cum era obiceiul. Urmează o luptă acerbă pentru putere între suporterii lui Go-Fukakusa şi cei ai lui Kameyama. Familia imperială este divizată în două ramuri, fiecare concurând pentru obţinerea tronului: ramura Senior (Jimyoin), reprezentată de Go-Fukakusa, şi ramura Junior (Daikakuji), reprezentată de Kameyama.

1274 - Kameyama abdică. Fiul său, Go-Uda, devine împărat titular. Kameyama devine împărat în retragere.

Nichiren este eliberat din exilul de pe insula Sado şi se reîntoarce la Kamakura, unde îşi continuă învaţăturile ca înainte.

Noiembrie 1274 - Prima invazie a armatelor mongole, chineze şi coreene (Războiul Bunei). Ei cuceresc Insulele Tsushima şi Ikishima, şi apoi debarcă pe insula Kyushu lângă Hakata dar se întâlnesc cu forţele japoneze adunate de către shogunat. O furtună distruge flota inamică şi cei care pot fug în Coreea.

Mai 1275 - Khublai Khan trimite alţi soli Japoniei pentru a le cere supunerea faţă de statul mongol. Solii sunt executaţi în octombrie 1275 şi pregătirile pentru apărare continuă în Kyushu pentru o aşteptată a doua invazie.

Iunie/August 1281 - A doua invazie a armatelor mongole, chineze şi coreene (Razboiul Koan). Ei debarcă din nou pe insula Kyushu lângă Hakata şi se întâlnesc din nou cu rezistenţa armatei japoneze care s-a pregătit bine prin ridicarea unui zid de apărare de-a lungul coastei. După o lună de lupte, o furtună distruge flota mongolă iar restul armatei ofensive fuge în Coreea.

1284 - Hojo Tokimune moare. Fiul său, Hojo Sadatoki (în vârstă de 14 ani) devine regent. Una din primele sale îndatoriri este să încerce să satisfacă cererile venite din partea razboinicilor pentru despăgubirea cheltuielilor şi pentru recompense în urma succesului lor din timpul invaziei mongole. Dar toate resursele Bakufu au fost cheltuite pentru apărarea Japoniei, astfel că practic nu existau bani de împărţit.

1286 - Plângerile împotriva Bakufu sau a curţii imperiale pentru despăgubiri şi recompense din timpul invaziei mongole sunt interzise a mai fi depuse direct la Kamakura sau Rokuhara.

1287 - Go-Uda abdică şi devine împărat în retragere. Fushimi, fiul lui Go-Fukakusa, devine împărat titular.

1289 - Prinţul imperial Hisaakira este numit shogun până în anul 1308.

1290 - Familia Hojo impune un compromis între cele două ramuri concurente ale familiei imperiale. Ramura Senior şi cea Junior acum alternează în succesiunea la tron.

1294 - Bakufu decide că nici o plângere, pentru recompensă sau despăgubiri din timpul invaziei mongole din anii 1274 si 1281, nu va mai fi aprobată.

Khublai Khan moare şi Japoniei îi este permis în cele din urmă să-şi relaxeze apărarea.

1297 - Ca o recunoaştere a dificultăţilor financiare în continuă creştere, Bakufu decide un alt Act de graţie (tokusei) care, printre multele măsuri severe de precauţie, stabileşte un coeficient de dobânda maxim şi cere o anulare parţială a datoriilor. Cămătarii şi negustorii sunt loviţi şi încearcă să găsească mijloace de a eluda legea. În cele din urmă Actul s-a dovedit imposibil de executat şi a fost amendat în decurs de un an, lăsând astfel clasa războinicilor îndatorată, sărăcită şi nemulţumită.)

1298 - Fushimi abdică şi devine împărat în retragere. Go-Fushimi, fiul său, devine împărat titular până în anul 1301.

1301 - Hojo Sadatoki demisionează din funcţie şi se dedică vieţii religioase. Vărul său, Hojo Morotoki, devine regent titular până în anul 1316. Fiul lui Hojo Sadatoki, Hojo Takatoki, este prea tânăr ca să preia funcţia. (Hojo Sadatoki va conduce din culise până la moartea sa, în anul 1311.) Go-Nijo (din ramura Junior) devine împărat titular până în anul 1308. Fushimi rămâne împărat în retragere.

1308 - Hanazono (din ramura Senior) devine împărat titular până în anul 1318. Fushimi rămâne împărat în retragere. Prinţul imperial Morikuni este numit shogun până în anul 1333.

1316 - Hojo Takatoki este instalat Shikken şi regent până in anul 1333. (Dar de acum puterea familiei Hojo a trecut. De fapt, în anii următori, judecata lui Hojo Takatoki este pusă sub semnul întrebării. Mulţi oameni de pe tot cuprinsul ţării cauta o scuză pentru a îndepărta familia Hojo de la conducere.)

1318 - Go-Daigo (din ramura Junior), fiul lui Go-Uda, devine împărat titular.

1339. Hanazono devine împărat în retragere.

1321 - Ministerul foştilor împaraţi (împăraţii în retragere) este desfiinţat şi multe proprietăţi imperiale sunt confiscate şi date tezaurului public.

1326 - Go-Daigo îl numeşte pe fiul său moştenitor aparent. Acest fapt a fost contrar cererii Bakufu, care dorea să-l numească pe unul dintre fiii lui Go-Fushimi. Go-Daigo şi suporterii lui recunosc că sistemul alternării împăraţilor la domnie trebuie să înceteze şi că trebuie să se stabilească problema legitimităţii la tron. Pentru a face aceasta, ei îşi dau seama că regenţa familiei Hojo trebuie să fie înlăturată de la conducere.

Mai 1331 - Kamakura trimite mii de trupe la Kyoto după ce unul din confidenţii lui Go-Daigo informează Bakufu că Go-Daigo este amestecat în conspiraţii împotriva familei Hojo. Nikaido conduce aceste trupe.

Septembrie 1331 - Împăratul Go-Daigo se revoltă împotriva Bakufu. El fuge din capitală şi se refugiază la un templu de pe muntele Kasagidar dar este capturat de trupele trimise din Kyoto.

Sfârşitul 1331 - Go-Daigo este exilat în insula Oki, pe coasta de est a Japoniei. Hojo Takatoki îl instalează pe prinţul Kogon (ramura Senior) ca împărat până în primavara anului 1333. Toate proprietăţile imperiale sunt confiscate de către guvern. (Mai târziu, chiar şi kuge, aristocraţia de curte, îşi pierde pământurile şi traieşte saracacios, la mila shogunatului.)

Primăvara 1333 - Go-Daigo scapă din exil şi reia revolta, de această dată în fruntea unei mari răscoale, care a inclus mulţi şefi militari puternici, nemultumiţi de dominaţia familiei Hojo.

Iunie / Iulie 1333 - Ashikaga Takauji (la început trimis de guvernul din Kamakura să-l înfrângă pe Go-Daigo) trece de partea lui Go-Daigo şi capturează Kyoto-ul. Nitta Yoshisada conduce o armată alcătuită din familii războinice nemulţumite şi înfrânge familia Hojo în Kamakura.
Perioda Muromachi (Ashikaga) (1333-1573)

1334 - Go-Daigo încearcă să restabilească autoritatea imperială directă sub un guvern imperial în Kyoto. El îi acordă titlul de shogun fiului său, prinţul Morinaga, dar pentru scurt timp, şi numeşte mulţi curteni în funcţia de guvernatori provinciali; apoi Narinagaay este numit shogun până în anul 1338.

Octombrie 1335 - Ashikaga Takauji întoarce armele împotriva lui Go-Daigo şi stabileşte un shogunat propriu în Kyoto.

1336 - Ashikaga Takauji ia controlul asupra Kyoto şi îl sprijină pe Komyo (din ramura Senior - Jimyoin) ca împărat până în anul 1348, pentru a-şi legitima noua sa putere. Go-Daigo şi suita sa fug în Yoshino şi devin dinastia sudică în timp ce Komyo rămâne în Kyoto ca dinastia nordică.

1338 - Ashikaga Takauji îşi ia titlul de shogun până în anul 1358.

1339 - Go-Murakami devine împărat (dinastia sudică) până în anul 1368.

1348 - Suko devine împărat (dinastia nordică) până în anul 1351.

1351 - Go-Kogon devine împărat (dinastia nordică) până în anul 1371.

1358 - Ashikaga Yoshiakira devine shogun până în anul 1367.

1368 - Chokei devine împărat (dinastia sudică) până în anul 1383. Ashikaga Yoshimitsu devine al treilea shogun Ashikaga, la nouă ani. Primii 30 de ani de domnie sunt petrecuţi într-o continuă atmosferă de razboi apărându-şi puterea şi înăbuşind revolte.

1371 - Goen-yu devine împărat (dinastia nordică) până în anul 1382.

1382 - Go-Komatsu devine împărat (dinastia nordică) până în anul 1392, când ţara este reunificată sub domnia sa.

1383 - Go-Kameyama devine împărat (dinastia sudică) până în anul 1392.

1392 - Curtea imperiala sudică capitulează - dinastia nordică şi sudică sunt reunificate sub domnia împăratului Go-Komatsu, care a domnit până în anul 1412.

1397 - Ashikaga Yoshimitsu construieşte templul Kinkakuji.

1401 - Ashikaga Yoshimitsu trimite o misiune în China cerând să oprească comercianţii piraţi. Ei se intorc anul următor cu învestitura pentru Ashikaga Yoshimitsu de "rege al Japoniei" supus Imperiului Ming.

1404 - Nave autorizate încep oficial comerţul cu mărfuri cu China (în timp ce pirateria continuă).

1408 - Ashikaga Yoshimitsu moare. El a fost urmat de către fiul său Ashikaga Yoshimochi (1408-1423) şi apoi de nepotul său Ashikaga Yoshikazu (1423-1425) - nici unul dintre ei nefiind foarte puternici. Puterea shogunatului scade.

1412 - Shoko devine împărat până în anul 1428.

1428 - Ashikaga Yoshinori devine al şaselea shogun Ashikaga şi afirma înca o data puterea shogunală.

Go-Hanazono devine împarat până în anul 1464.

1441 - Shogunul Ashikaga Yoshinori este asasinat de către unul dintre şefii suitei sale. Ashikaga Yoshikatsu devine shogun până în anul 1443.

1443 - Ahikaga Yoshimasa devine al optulea shogun.

1444 - Go-Tsuchimikado devine împărat până in anul 1500.

1467-1477 - Razboiul Onin - începe ca o dispută la succesiunea funcţiei de shogun între casele Hosokawa şi Yamana (amandouă importante case cu funcţii poliţieneşti - shugo). Războiul se încheie cu hegemonia familiei Ashikaga, Kyoto fiind practic distrus, iar ţara iese din război complet descentralizată.

1467-1568 - Sengoku Jidai (Perioada ţarii în luptă) - în urma revoltelor din timpul războiului Onin, Oda Nobunaga ia controlul asupra Kyoto. Familia imperială şi shogunul pierd din putere, dar îşi păstrează titlurile şi funcţiile.

1473 - Ashikaga Yoshimasa se retrage de la putere şi duce o viată liniştită ca preot laic devotându-şi timpul artei şi vieţii culturale. Ashikaga Yoshihisa (fiul său) devine al nouălea shogun Ashikaga, dar puterea lui nu se extinde afară din casa lui din provincia Yamashiro.

1485 - O răscoală provincială în Yamashiro alungă armatele poliţiştilor (shugo), lăsând provincia sub controlul guvernului. Răscoala este condusă de ţărani şi războinici neînsemnaţi.

1488 - Răscoala şcolii Ikko alungă armatele poliţiştilor (shugo) din provincia Kaga.

1489 - Ashikaga Yoshimasa construieşte templul Ginkakuji.

1490 - Ashikaga Yoshimasa moare. Ashikaga Yoshihisa moare în timpul unei campanii împotriva casei Rokkaku din provincia Omi. Ashikaga Yoshitane devine al zecelea shogun Ashikaga.

1493 - Ashikaga Yoshitane este înlocuit din funcţie şi este exilat de catre Hosokawa Masamoto. Ashikaga Yoshizumi devine al unsprezecelea shogun Ashikaga, cu toate că are 14 ani şi este la dispoziţia lui Hosokawa.

1500 - Go-Kashiwabara devine împărat până în anul 1526. Ceremeonia încoronării nu este ţinută decat în anul 1521 datorită lipsei de fonduri.

1508 - Ashikaga Yoshizumi este înlocuit din funcţie de către casele Hosokawa şi Ouchi. Ashikaga Yoshitane se reîntoarce la funcţia de shogun.

1521 - Ashikaga Yoshitane fuge din capitală şi merge în exil. Ashikaga Yoshiharu devine al doisprezecelea shogun Ashikaga la zece ani. Este la dispoziţia lui Hosokawa Takakuni.

1526 - Go-Nara devine împărat până în anul 1557. Ceremeonia încoronării nu este ţinută decât în anul 1536 datorită lipsei de fonduri.

1542 - Navele portugheze ajung la Tanegashima. Armele de foc sunt introduse în Japonia.

1546 - Ashikaga Yoshiharu fuge din Kyoto. Fiul său, Ashikaga Yoshiteru, devine al treisprezecelea shogun Ashikaga şi este sub controlul Hosokawa.

1549 - Sf. Francis Xavier debarcă în insula Kyushu.

1551 - Comerţul cu mărfuri cu China este întrerupt. Un număr necontrolat de nave japoneze navighează între Japonia şi China. 1557 - Ogimachi devine împărat.

1565 - Ashikaga Yoshiteru este asasinat de către un agent al casei Miyoshi. Ashikaga Yoshihide devine shogun până în anul 1568.

1567 - Nave portugheze ajung la Nagasaki.

1568 - Oda Nobunaga ocupă Kyoto şi îl instalează pe Ashikaga Yoshiaki ca al cincisprezecelea şi ultimul shogun Ashikaga.

1571 - Oda Nobunaga distruge templul Enryakuji de pe muntele Hiei din Kyoto. Începe controlarea registrelor de cadastru.

1573 - Oda Nobunaga îl înlătură pe Ashikaga Yoshiaki de la shogunat, acesta fugind în exil pe insula Shikoku. Acesta este sfârşitul regimului shogunal Ashikaga.

1573 - Era Tensho.


Perioda Azuchi-Momoyama (1573-1603)

1576 - Oda Nobunaga începe construirea castelului Azuchi pe malul estic al lacului Biwa. El începe dezarmarea ţăranilor din unele zone.

1576 - Oda Nobunaga îi înfrânge pe adepţii budismului Ikko în provinciile Echizen şi Kaga. Principalii sfătuitori ai lui Oda Nobunaga se restrâng acum la zece generali: Toyotomi Hideyoshi, Takigawa Kazumasu, Akechi Mitsuhide, Niwa Nagahide, Shibata Katsuie, Sassa Narimasa, Maeda Toshie, Sakuma Nobumori, Ikeda Tsuneoki şi Mori Nagayoshi.

1577 - Oda Nobunaga primeşte titlul de Ministru de Dreapta (Udaijin) de la împăratul Ogimachi.

1578 - Suporterii lui Oda Nobunaga încep să se extindă în teritoriile de la vest de Kyoto. Oda Nobunaga demisionează din toate funcţiile şi titlurile de curte şi le transferă moştenitorilor săi.

1579 - Oda Nobunaga se mută în castelul Azuchi.

1580 - Scoala Jodo Shinshu predă templul Ishi-Yama Hongan-Ji lui Oda Nobunaga.

1580 - Oda Nobunaga îl înfrânge pe Ishiyama Honganji, conducătorul budismului Ikko.

1582 - Oda Nobunaga este asasinat la Honnoji în Kyoto de către Akechi Mitsuhide - unul dintre generalii săi, în timp ce se îndrepta spre Takamatsu pentru a-l sprijini pe Toyotomi Hideyoshi în lupta cu clanul Mori. Fiul mai mare şi moştenitorul lui Oda Nobunaga, Oda Nobutada, este de asemenea asasinat în Kyoto. În acest timp, Oda Nobunaga controla pământuri în 31 din cele 66 provincii ale Japoniei.

Toyotomi Hideyoshi se reîntoarce la Kyoto ca să-l înfrângă pe Akechi Mitsuhide. La insistenţele lui Toyotomi Hideyoshi, nepotul de trei ani al lui Oda Nobunaga, Oda Samboshi, este numit moştenitor sub protecţia a patru generali. Autoritatea asupra Kyoto este dată lui Toyotomi Hideyoshi, Niwa Nagahide, Ikeda Tsuneoki şi Shibata Katsuie, dar Toyotomi Hideyoshi a guvernat de fapt singur.

1583 - Toyotomi Hideyoshi începte construcţia castelul Osaka pe ruinele templului Ikkou-ikki din cadrul complexului monastic Ishi-Yama Hongan-Ji, demolat de Oda Nobunaga în 1580.

1584 - Toyotomi Hideyoshi îl înfrânge pe Shibata Katsuie şi ajunge la un armistiţiu cu Tokugawa Ieyasu astfel asumându-şi toată puterea şi conducerea ţării.

1585 - Lui Toyotomi Hideyoshi îi este acordat numele de familie Toyotomi. El începe unificarea daimyo din insula Shikoku şi înfrânge casa Chosokabe.

1586 - Împăratul Ogimachi demisionează; Go-Yozei devine al 107-lea împărat până în anul 1611.

1587 - Toyotomi Hideyoshi începe unificarea daimyo din insula Kyushu şi îl înfrânge pe Shimazu de Satsuma.

1587 - Creştinismul este în mod oficial interzis iar misionarii creştini sunt expulzaţi din ţară (cu toate acestea ordinul nu a fost aplicat în mod eficace).

1588 - Săbiile au fost confiscate de la toate stările subordonate.

1590 - Toyotomi Hideyoshi înfrânge familia Hojo în Odawara. Unificarea Japoniei este acum înfăptuită. Structura socială este îngheţată (samurai, ţărani şi negustori). Mobilitatea între stări şi schimbarea statutului sunt interzise.

1591 - Toyotomi Hideyoshi îl numeşte pe nepotul său mai mare, Toyotomi Hidetsugu, moştenitor şi îl instalează la Jurakutei. Îi dă de asemenea titlul de Kampaku (cu toate că Toyotomi Hideyoshi continuă să domnească), şi apoi ia titlul de Taiko pentru el însuşi. Toyotomi Hideyoshi îl exilează pentru scurt timp pe Sen no Rikyu la Sakai. El este chemat nu după mult timp înapoi la Kyoto şi îi ordonă să se sinucidă.

1592 - Era Bunroku.

1592 - Trupele japoneze invadează Coreea cu gândul de a continua invazia în China. Seoul este cucerit într-o lună.

Ordinul franciscan intră în Japonia, construieşte biserici şi începe acţiunea de a prozelita.

1593 - Trupele japoneze sunt oprite la P'yongyang de către forţele chineze şi coreene. Un armistiţiu este negociat şi majoritatea trupelor japoneze se reîntorc acasă. Patru fortificaţii sunt lăsate în provinciile din sud-estul Coreei. Se naşte Toyotomi Hideyori, fiul lui Toyotomi Hideyoshi.

1595 - Toyotomi Hidetsugu este trimis în exil şi apoi îi este ordonat să se sinucidă. La scurt timp după aceea, întreaga familie a lui Toyotomi Hidetsugu este executată. Jurakutei este distrus iar Toyotomi Hideyori este numit ca singurul moştenitor.

1597 - Întregul pământ este acum evaluat la 18,5 miloane koku.

1598 - Toyotomi Hideyoshi moare şi trupele japoneze se retrag din Coreea.

1599 - Tokugawa Ieyasu intră în castelul Osaka astfel asumându-şi întreaga putere.

1600 - Tokugawa Ieyasu înfrânge pe cei mai mulţi oponenţi ramaşi în bătălia de la Sekigahara. Tokugawa Ieyasu controlează marea majoritate a Japoniei, dar el jură în mod public loialitate lui Toyotomi Hideyori, care menţine controlul asupra castelului Osaka şi pământurilor înconjurătoare.

Cronologia Erei Edo (Tokugawa) (1603-1868)

1603 - Tokugawa Ieyasu îşi ia titlul de shogun în Edo.

1605 - Tokugawa Ieyasu predă titlul de shogun fiului său Tokugawa Hidetada, care va fi shogun până în anul 1623.

1609 - Este stabilit un punct de comerţ cu vase olandeze la Hirado.

1611 - Go-Miyuno-o devine împărat (până în anul 1629).

1612 - Reîncepe persecutarea credinţei creştine.

1613 - Este stabilit un punct de comerţ englez la Hirado.

1614 - Începe asediul castelului Osaka.

1615 - Cucerirea castelului Osaka şi înfrângerea moştenitorilor şi suporterilor lui Toyotomi Hideyoshi. Tokugawa Ieyasu controlează acum Japonia.

1615 - Tokugawa Ieyasu impune un cod de conduită nobilimii din Kyoto.

1616 - Comerţul cu străinii este limitat la Nagasaki şi Hirado. Tokugawa Ieyasu moare.

1622 - Are loc execuţia misionarilor şi a celor convertiţi la creştinism.

1623 - Tokugawa Iemitsu devine al treilea shogun Tokugawa până în anul 1651. Englezii abandonează punctul de comerţ de la Hirado şi ideea de a mai face comerţ cu Japonia

1624 - Spaniolii sunt alungaţi din ţară.

1629 - Myosho devine împărăteasă (până în anul 1643).

1635 - Toate problemele religioase sunt aduse în faţa Superintendentului Templelor şi Altarelor (Sankin-Kotai).

1636 - Japonezilor le este interzis să părăsească ţara. Negustorii portughezi sunt obligaţi să rămână în insula Dejima la Nagasaki.

1637-1638 - Răscoala Shimabara.

1639 - Negustorii portughezi sunt alungaţi din ţară. Este aplicată politica excluderii totale (Sakoku Rei).

1640 - Misiunea diplomatică portugheză din Macao este executată. Japonezilor le este ordonat să se înscrie la un templu la alegerea lor.

1641 - Negustorii olandezi sunt mutaţi de la Hirado şi sunt obligaţi să rămână la Dejima. Chinezii sunt obligaţi să rămână la Nagasaki.

1643 - Go-Komyo devine împărat (până în anul 1654).

1644-1694 - Matsuo Basho - primul şi cel mai bun autor de haiku. S-a născut samurai dar a devenit un poet.

1651 - Tokugawa Ietsuna devine al patrulea shogun Tokugawa (până în anul 1680).

1653-1724 - Trăieşte scriitorul Chikamatsu Monzaemon.

1655 - Go-Sai devine împărat (până în anul 1663).

1657 - Marele foc din Edo.

1663 - Reigen devine împărat (până în anul 1687).

1680 - Tokugawa Tsunayoshi devine al şaselea shogun Tokugawa (până în anul 1709).

1681-1683 - Era Tenna.

1687 - Higashiyama devine împărat (până în anul 1709).

1688-1705 - Epoca Genroku. Prima mare expansiune culturală a acestei ere are centrele în Kyoto şi Osaka. Întregul pământ este acum evaluat la 25,8 milioane koku.

1701-1703 - Incidentul celor 47 ronini. Dupa ce cei 47 ronini au ucis un daimyo din Edo ca răzbunare pentru moartea fostul lor daimyo stăpân, le este ordonat să se sinucidă prin seppuku astfel ridicând legea civilă deasupra acceptării onoarei militare.

1709 - Tokugawa Ienobu devine al şaselea shogun Tokugawa (până în anul 1713). Nakamikado devine împărat până în anul 1735.

1713 - Tokugawa Ietsugu devine al şaptelea shogun Tokugawa (până în anul 1716).

1716 - Tokugawa Yoshimune devine al optulea shogun Tokugawa (până în anul 1745).

1716-1735 - Era Kyoho.

1720 - Este ridicată interdicţia asupra importării de cărţi străine şi traduceri chinezeşti (cu excepţia cărţilor care abordează în mod direct creştinismul).

1721 - Începe recensământul de cinci ani. Populaţia este aproximată la 30 milioane.

1735 - Sakuramachi devine împărat (până în anul 1747).

1742 - Începe codificarea legilor Bakufu.

1745 - Tokugawa Ieshige devine al nouălea shogun Tokugawa până în anul 1760.

1747 - Momozono devine împărat (până în anul 1762).

1753-1806 - Kitagawa Utamaro - artist Ukiyo-e, faimos pentru tablourile sale reprezentând femeia "ideală".

1760 - Tokugawa Ieharu devine al zecelea shogun Tokugawa (până în anul 1786}.

1760-1849 - Katsushika Hokusai - artist Ukiyo-e, faimos pentru tablourile sale de peisaje.

1762 - Go-Sakuramachi devine împărat (până în anul 1771).

1771 - Go-Momozono devine împărat (până în anul 1779).

1780 - Kokaku devine împărat (până în anul 1817).

1781-1788 - Era Temmei.

1787 - Tokugawa Ienari devine al unsprezecelea shogun Tokugawa.

1789-1801 - Era Kansei.

1792 - O corabie rusească intră în portul Nemuro cerând deschiderea de relaţii comerciale pentru Rusia. Cererea este respinsă, dar le este permis să intre în schimb în Nagasaki.

1797-1858 - Ando Hiroshige - artist Ukiyo-e, faimos pentru cele "53 de poziţii ale drumului Tokaido" şi alte tablouri de peisaje.

1798 - Shogunatul începe închiderea insulei Hokkaido.

1804-1829 - Perioada Bunka-Bunsei. A doua expansiune majoră culturală din era Tokugawa cu centrul în Edo.

1804 - O corabie rusească intră în portul Nagasaki cerând concesii comerciale. Sunt refuzaţi iar corabia pleacă după şase luni.

1808 - O fregată engleză intră în portul Nagasaki sub pavilion olandez căutând alte corăbii olandeze. Pleacă fără a găsi nici una şi fără a bombarda portul după cum ameninţase.

1811 - Un avanpost japonez capturează un ofiţer de marină rusesc. Îl reţin, dar se poartă bine cu el.

1811 - Este organizat departamentul traducătorilor oficiali de cărţi occidentale în interiorul Bakufu.

1813 - Ruşii capturează un negustor al Bakufu şi îl schimbă cu ofiţerul de marină rusesc capturat în anul 1811.

1817 - Ninko devine împărat (până în anul 1846).

1819 - O corabie engleză intră în golful Uraga. Urmează o confruntare armată cu japonezii înainte ca ei să plece.

1824 - O corabie engleză acostează pe o insulă de pe coasta Satsuma. O confruntare armată urmează înainte ca ei să plece.

1825 - Bakufu emite ordine către toate autorităţile să alunge toate navele.

1830-1844 - Era Tempo. Recolta este slabă în toată ţara între anii 1824 si 1832.

1833 - Foametea cuprinde părţile nordice ale Japoniei.

1836 - Foamete naţională.

1840 - Datoriile către negustorii din Osaka totalizează mai mult de 60 milioane ryo (1 ryo de aur = 1 koku de orez).

1832 - Întregul pământ este acum evaluat la 30,4 milioane koku.

1837 - Oshio Heihachiro (până recent un judecător din oraşul Osaka) conduce un atac împotriva castelului Osaka pentru a lua controlul oraşului şi a uşura locuitorii oraşului care mureau de foamete. Revolta este în scurt timp înfrântă.

1837 - Tokugawa Ienari demisionează. Tokugawa Ieyoshi devine al doisprezecelea shogun Tokugawa (până în anul 1853)- cu toate că Tokugawa Ienari păstrează controlul politic. O navă comercială americană, "The Morrison" intră în golful Edo dar este alungată de către tunuri la Uraga. Nava merge la Kagoshima, dar este alungată şi de acolo.

1841 - Fostul shogun Tokugawa Ienari moare. Tokugawa Ieyoshi începe restaurarea oficialilor guvernamentali şi implementarea reformelor Tempo. Sub conducerea lui Mizuno Tadakuni, Bakufu încearcă să reobţină controlul asupra afacerilor daimyo, dar în final se va dovedi fără succes.

1842 - Este emis un ordin care cere alungarea tuturor navelor parcate în porturi, dar permiţând navelor care au stricăciuni produse de furtună sau celor naufragiate, care au nevoie de mâncare, combustibil sau apă să intre în port.

1844-1848 - Era Koka.

1845 - Mizuno Tadakuni este înlocuit din funcţie (pentru cea de-a doua şi ultima oară) în dizgraţie. Alţi asociaţi de-ai lui sunt întemniţaţi.

1846 - Komei devine împărat.

1852 - Olandezii avertizează Bakufu că navele lui Comodorului Perry vor veni să deschidă graniţele Japoniei.

1853 - Tokugawa Iesada devine al treisprezecelea shogun Tokugawa (până în anul 1858).

Iulie 8, 1853 - Comodorul Perry ajunge la Uraga cu o scrisoare pentru shogun cerându-i deschiderea de relaţii comerciale cu Statele Unite. El lasă scrisoarea şi spune că va reveni pentru răspuns la începutul anului 1854, înainte de a porni spre Okinawa pentru petrecerea iarnii.

1854 - Bakufu cere opinia tuturor daimyo şi a împăratului pentru a stabili cum să procedeze cu cererile Comodorului Perry.

Februarie 1854 - Comodorul Perry se reîntorce la Edo. Este semnat Tratatul de la Kanagawa cu Statele Unite care prevedea: deschiderea porturilor Hakodate şi Shimoda pentru navele Statelor Unite pentru aprovizionare, promisiunea unui tratament onorabil al marinarilor naufragiaţi şi acceptarea locuirii unui viitor consul al Statelor Unite la Shimoda.

1856 - Townsend Harris ajunge în Shimoda ca primul consul al Statelor Unite în Japonia.

1858 - Tokugawa Iemochi devine al patrusprezecelea shogun Tokugawa (până în anul 1866).

1858 - Este semnat Tratatul de prietenie şi comerţ cu Statele Unite, oferind comerţ liber în şase porturi, permiţând reşedinţe străine permanente în Edo şi Osaka, şi tarife comerciale normale.

1860 - 80 de oficiali samurai sunt trimişi în Washington D.C. pentru a ratifica Tratatul de prietenie şi comerţ.

1860 - Ii Naosuke este asasinat în Edo.

1862 - Sistemul Sankin Kotai este anulat.

1862 - Shogunul, Tokugawa Iemochi, merge la Kyoto unde este chemat de către împărat.

1863 - Legaţia engleză din Edo este atacată şi distrusă prin incendiere. Navele de razboi engleze atacă şi distrug Kagoshima din Satsuma ca revanşă pentru asasinarea unui englez în Edo în anul 1862.

Samuraii din familia Choshu sunt alungaţi din Curtea Imperială din Kyoto de către Bakufu cu ajutorul trupelor din Aizu şi Satsuma.

1864 - Nave engleze, franceze şi ale Statelor Unite atacă şi distrug Shimonoseki în Choshu pentru că au dat foc navelor occidentale de pe coastă.

Are loc expediţia familiei Tokugawa împotriva familiei Choshu pentru că au încercat cucerirea Kyoto-ului. Forţele Tokugawa înving, dar nu fără pierderi.

1865 - Are loc ratificarea imperială a tratatelor cu puterile străine.

1866 - Familiile Choshu şi Satsuma încheie un acord secret pentru suport reciproc. A doua expediţie a familiei Tokugawa împotriva familiei Choshu. Forţele Tokugawa sunt învinse uşor.

Ianuarie 1867 - Tokugawa Yoshinobu devine al cincisprezecelea şi ultimul shogun Tokugawa. El acceptă postul fără tragere de inimă, dar odată ajuns în funcţie încearcă să refacă Bakufu sub îndrumare franceză. (Englezii sprijineau familiile Choshu şi Satsuma).

Februarie 1867 - Împăratul Komei moare. Are loc încoronarea noului împărat Mastsuhito (Meiji).

Noiembrie 1867 - Tokugawa Yoshinobu demisionează din funcţia de shogun datorită unui compromis gândit de Tosa (Memoriul Tosa). Urmărind acest plan, autoritatea politică a shogunului se reîntoarce la împărat în timp ce şeful casei Tokugawa îşi menţine pământurile şi continuă să fie prim ministru.

Ianuarie 3, 1868 - Forţe din Satsuma, Echizen, Owari, Tosa şi Aki nu acceptă Memoriul Tosa şi capturează castelul Tokugawa. Tokugawa este retrogradat la nivelul de daimyo, şi administraţia ţării se reîntoarce la împărat. Shogunatul este dizolvat - Restauraţia Meiji.

Ianuarie 1868 - Tokugawa Yoshinobu acceptă Restauraţia şi îşi retrage trupele la Osaka. La sfârşitul lunii, alte forţe Tokugawa încearcă să recucerească Kyoto-ul dar sunt înfrânte de către forţele Satsuma, Choshu şi Tosa. Bătălia finală s-a dat la Toba-Fushimi. Alte forţe Tokugawa din nord rezistă încă mult; flota Tokugawa rezistă în Hokkaido până în anul 1869, dar această bătălie practic sfârşeşte dominaţia Tokugawa.

În prima parte a secolului al şaptesprezecelea, Shogunatul Tokugawa a bănuit că toţi comercianţii sau misionarii erau spioni ai puterilor europene. Din această cauză intrarea lor în Japonia a fost controlată cu stricteţe din ordinul personal al Shogunului. Un marinar englez pe nume William Adams, călătorind pe un vas olandez, a eşuat pe coastele Japoniei în 1600. El a reuşit să-l impresioneze pe shogunul Tokugawa Ieyasu, învăţându-l arta navigaţiei, astronomie şi matematică şi a devenit Samurai onorific, primind o moşie considerabilă. Când englezii din Compania Indiilor de Est au ajuns aici in în 1616 ei au cerut ajutorul lui Adams ca favorit al Shogunului ca să construiască prima fabrică dar şi un soi de agenţie de comerţ. În cele din urmă însă Japonia a silit pe toţi străinii să plece şi blocat toate relaţiile cu lumea exterioară, cu excepţia unor relaţii comerciale restrânse cu negustorii olandezi şi chinezi în oraşul Nagasaki.

Câteva ciocniri cu Rusia care se găsea în nord i-au permis shogunului să-şi extindă puterea asupra insulei Hokkaido şi a Sahalinului in 1807 dar politica de excludere a continuat. Izolarea va mai dura circa 200 de ani, până când pe data de 8 iulie 1853, comandantul Matthew Perry al flotei americane U.S. Navy cu patru vase de luptă-- Mississippi, Plymouth, Saratoga, şi Susquehanna -- a intrat în golful oraşului Edo (Tokyo) şi şi-a afişat puterea de distrugere a tunurilor de pe vase. El a cerut ca Japonia să se deschidă spre a face comerţ cu Vestul. Aceste vase au primit numele de kurofune, sau Vapoarele negre.

În anul următor la Convenţia de la Kanagawa (31 martie 1854), Perry s-a întors cu 7 vapoare şi l-a forţat pe Shogun să semneze tratatul de pace şi neutralitate dintre Japonia şi Statele Unite. În doar 5 ani Japonia avea să semneze astfel de tratate şi cu celelalte puteri occidentale. (Tratatul Harris cu SUA a fost semnat pe 29 iulie 1858.)



Stările sociale în Japonia evului mediu

In societatea evului mediu japonez existau două mari categorii de stări sociale: una dominantă şi una subordonată celei dintâi. Fiecare dintre aceste categorii aveau ca principiu de organizare internă sistemul piramidei sociale.

Astfel, în cazul stărilor dominante putem recunoaşte la baza piramidei luptătorii numiţi samuraii. Aceştia erau cei care îi apărau pe ceilalţi membri ai stării dominante, adică pe nobil, pe shogun şi pe împărat. Este interesant de observat legătura care exista între aceste stări, având în vedere faptul că nu putem vorbi de un nobil fără a-l considera un samurai, sau de un shogun excluzând faptul că acesta este un important nobil feudal. Asupra tuturor domnea, din vârful piramidei, împăratul, reprezentant al cerului şi al pământului, o autoritate spirituală niciodată pusă sub semnul întrebării, dar deseori constrânsă a rămâne în afara vieţii politice. Ţara, condusă teoretic de împărat, era în fapt guvernată de către shogun sau de puternice familii nobiliare, în ambele cazuri prin intermediul samurailor.

Piramida stărilor subordonate era formată din categoria ţăranilor, care reprezentau starea productivă a întregii societăţi medievale japoneze. Cu toate că se aflau în categoria stărilor subordonate, artizanii şi meseriaşii ajung să se afirme, prin măiestria artei lor, atât la nivelul stării lor sociale cât şi la cel al stărilor dominante. Negustorii şi cămătarii erau o categorie socială alcătuită din oameni înstăriţi, dar aceştia nu s-au bucurat niciodată de onoruri mai mari decât le oferă apartenenţa lor la stările subordonate. Apărută mai târziu, starea orăşenilor este cea care a reuşit să creeze o civilizaţie urbană, aflată în contrast cu cea rurală. Între cele două piramide, la cel mai de jos nivel, se afla starea repudiaţilor. Aceştia nu pot fi incluşi în nici una din cele două „piramide” ale stărilor sociale medievale japoneze, pentru că ei nu erau subordonaţi unei anumite stări dominante, sau dominate, ci erau la mila societăţii japoneze în ansamblul ei.

Interesant de menţionat este faptul că dacă facem o comparaţie între cele două piramide ale stărilor sociale din Japonia evului mediu, constatăm faptul că opus piramidei stărilor dominante, în piramida stărilor subordonate nu putem stabili relaţii de legătură între stările sociale care o compun. Astfel, pentru ţăran, cămătarul era doar un mijloc de a-şi putea plăti dările la timp, pentru artizan şi meseriaş, negustorul reprezenta o cale de a-şi comercializa produsele. Autoritatea împăratului, chiar şi numai formală, era recunoscută de către toate stările sociale, indiferent că aparţineau stărilor dominante sau celor subordonate.

* Stări dominante
o împăratul Japoniei medievale
o shogunul
o daimyo - nobilul feudal
o samuraiul

* Stări subordonate
o ţăranul Japoniei medievale
o artizanul (meseriaşul) Japoniei medievale
o negustorul şi cămătarul Japoniei medievale
o orăşeanul Japoniei medievale
Instaurarea Erei Meiji (1868-1912)

Interesul navigatorilor occidentali s-a îndreptat cu precădere spre zonele sudice ale globului, spre „Indii”, iar pe liniile de navigaţie între Pacific, Atlantic şi Oceanul Indian străbăteau îndeosebi emisfera sudică. Dar, în ultimele decenii ale secolului al XVIII-lea şi în prima jumătate a secolului al XIX-lea, pe măsura creşterii nevoii de noi pieţe de desfacere a diferitelor produse industriale, s-a impus necesitatea formării unor escale suplimentare, deşi secundare, în partea de nord a Ecuatorului, în zona Pacificului, deci şi în arhipelagul nipon.

După un secol de contact direct cu Europa, început prin naufragiul unor portughezi pe ţărmul japonez în anul 1543, Japonia şi-a închis porţile în anul 1638, intrând într-o perioadă de izolare aproape totală faţă de lumea din afară, izolare pe care avea să o menţină timp de mai bine de două sute de ani.

Sub influenţa ideilor sociale şi politice de origine europeană aduse de aceşti navigatori, mulţi tineri nobili şi samurai, care nu mai dispuneau de mari avuţii, îşi puneau problema regenerării şi progresului ţării, prin introducerea reformelor economice. În acelaşi timp, pătura tot mai numeroasă şi mai înstărită a comercianţilor, deşi discreditată de regim, a ajuns să-i crediteze pe shoguni, pe înalţii demnitari şi nobili cu sume importante. Dispunând de forţă economică şi de capital, ei revendică cu o cutezanţă mereu sporită poziţii noi în stat, şi protestează cu tot mai multă îndrăzneală împotriva abuzurilor şi confiscărilor; ei solicită transformări politice şi sociale.

La rândul său, ţărănimea a recurs cu tot mai mare intensitate la revolte, care au subminat serios regimul shogunatului. Tot nemulţumiţii invocau numele împăratului ostracizat, apelând la aristocraţia de curte (kuge), de asemenea, sărăcită şi desconsiderată. Pe acel fond general de dezamăgire şi nemulţumire a renăscut, începând cu secolul al XVIII-lea, cultul împăratului şi s-a pregătit, astfel, intelectual şi ideologic, calea restaurării împăratului în rosturile sale politice de care fusese deposedat.

Încă în anul 1715, în lucrarea „Istoria Marii Japonii”, scrisă la iniţiativa nobilimii din ţinutul Mito, se insista asupra importanţei familiei imperiale. În acelaşi scop s-a alăturat şi efortul intelectualilor de a diminua influenţa civilizaţiei chineze şi de a revigora vechea religie japoneză, shinto, prin opoziţie cu confucianismul şi budismul. Omul de cultură japonez Mataori a pus accentul, în câteva din lucrările sale, pe caracterul divin al originii împăratului, iar istoricul Rai Sanyo (1780-1832) şi-a propus să stabilească fundamentele istorice ale guvernării directe de către împărat.

Efectul unor contacte şi schimburi comerciale tot mai intense cu Europa şi S.U.A., deşi impuse prin violenţă, a fost rapid şi spectaculos, chiar benefic pe diferite planuri pentru societatea japoneză. Sosirea masivă a negustorilor străini, îndeosebi după anul 1858, a dus la transformarea portului Yokohama într-un însemnat centru comercial, din ale cărui antrepozite cantităţi mari de mărfuri invadau piaţa japoneză. Între anii 1859 şi 1868 valoarea comerţului exterior japonez a crescut de la numai 2 milioane la 35 milioane dolari. Străinii cumpărau din Japonia mătase, bumbac, hârtie, ceai, uleiuri, cupru etc. şi le vindeau japonezilor nave, arme, maşini şi diferite obiecte metalice, stofe de lână, ţesături din bumbac şi cânepă, unelte de pescuit etc.

Preponderenţa accentuată a importului faţă de export a cauzat scurgerea aurului în afara graniţelor Japoniei. Această pierdere de aur şi dezechilibrarea sistemului monetar au provocat o gravă inflaţie. Totodată, concurenţa mărfurilor străine a dus şi la ruinarea producţiei manufacturiere şi meşteşugăreşti autohtone. Modificări însemnate s-au produs şi în producţia agricolă, datorită solicitărilor externe masive de ceai, mătase şi a altor produse. Pe de altă parte, s-a constatat apariţia, în număr din ce în ce mai mare, a unor întreprinderi industriale în ramurile industriei uşoare, a arsenalelor şi şantierelor navale, a unor întreprinderi metalurgice etc., ceea ce a însemnat constituirea şi creşterea puterii burgheziei japoneze.

Criza în care se afla regimul shogunatului fiind profundă, adversarii cercurilor conducătoare din Edo au profitat de această situaţie, prin semnarea unor tratate inegale cu Occidentul (cum ar fi cel de la Kanagawa încheiat în anul 1854) pentru a ataca deschis şi decisiv regimul existent, acuzându-l de incapacitatea de rezistenţă presiunilor străine.

Opozanţii l-au abandonat, pe rând, pe shogun, şi s-au adunat în jurul împăratului din Kyoto. În acel climat de criză politică s-au intensificat asasinatele cu caracter xenofob, exaltărilor naţionaliste căzând victime ruşi (1859), francezi şi olandezi (1860), britanici (1861).

Ciocnirile dintre adepţii restaurării puterii imperiale şi cei care susţineau regimul shogunal, sporadice un timp, au luat o întorsătură decisivă începând din martie 1860 când a fost asasinat prim-consilierul shogunului, Ii Naosuke. Caracterul răscoalelor, mişcărilor şi acţiunilor din perioada următoare acestui eveniment au purtat o tentă atât antifeudală, cât şi una anticolonialistă. În fruntea acestor mişcări de mase se aflau samuraii cu vederi reformiste care au reuşit să-şi alăture burghezia, ţăranii şi intelectualii. Lupta armată împotriva shogunului a fost declanşată în provincia Choshu, în anul 1865. Abia în iulie 1866 forţele armate shogunale i-au putut înfrunta pe răsculaţi, dar au fost înfrânte.

În februarie 1867, împăratul Komei moare, urmându-i la tron fiul său Matsuhito (Meiji), în vârstă de numai 15 ani. Tânărul monarh avea sprijinul forţelor militare ale provinciilor Satsuma şi Tosa. Shogunul Tokugawa Yoshinobu (ian. 1867 - nov. 1867) ajunsese, practic, lipsit de orice sprijin armat, fapt pentru care, pe data de 8 noiembrie 1867, a renunţat la funcţiile sale. După abdicare, acesta nu şi-a făcut seppuku, aşa cum ar fi cerut tradiţia, ci a trăit un timp în obscuritate, şi mai târziu a fost primit la curtea imperială. Liderul forţelor imperiale, Saigo Takamori, şi liderul forţelor shogunale, Katsu Kaishu, s-au întâlnit şi au discutat predarea paşnică a puterii.

Cu toate că shogunul acceptă restauraţia şi îşi retrage trupele la Osaka, la sfârşitul lui ianuarie 1868, alte forţe Tokugawa încearcă să recucerească Kyoto dar sunt înfrânte de către forţele din provinciile Satsuma, Choshu şi Tosa. Războiul Boshin, între anii 1867 şi 1868 a dus la desfiinţarea şogunatului. Bătălia finală s-a dat la Toba-Fushimi. Această bătălie practic încheie dominaţia familiei Tokugawa, cu toate că alte familii Tokugawa din nord rezistă încă mult, iar flota din portul Hokkaido rezistă până în anul 1869.

La 3 ianuarie 1868, Matsuhito a decretat preluarea puterii precum şi abolirea regimului shogunatului. Împăratul îşi va instala curtea şi reşedinţa la Edo, pe data de 26 noiembrie 1868, oraş ce primeşte numele de Tokyo (Capitala de Est). Începe o nouă epocă în istoria Japoniei pe care împăratul Matsuhito, la cererea reformatorilor, a numit-o Meiji („guvernarea luminată”). Această eră s-a dorit a fi, în acelaşi timp, un continuum dar şi o mare mutaţie socială şi politică în societatea japoneză.

Japonia modernă a cultivat spiritul subordonării totale faţă de împărat şi faţă de instituţiile de stat, elemente psihologice care în timpul imediat anterior celui de-al doilea război mondial au fost orientate spre formarea mentalităţii militariste, fanatice. De la restauraţia Meiji şi până la sfârşitul celui de-al doilea război mondial împăratul va fi conducătorul guvernului şi al armatei.

În epoca Meiji împăratul era divinizat, iar după moartea acestuia în anul 1912, memoria lui a fost înconjurată de veneraţie. Matsuhito, deşi a favorizat mai mult pe conservatori decât pe liberali, a fost şi a rămas o personalitate marcantă şi totodată un simbol. O trăsătură fundamentală a epocii pe care a ilustrat-o acesta a fost că el a jucat un rol pasiv, lăsând oamenii de stat să acţioneze în numele său. Cele trei decenii de guvernare Meiji transformaseră Japonia într-un stat capitalist modern atât datorită propriilor eforturi, cât şi împrejurărilor internaţionale favorabile: marile puteri europene şi Statele Unite fuseseră antrenate în conflicte interne şi externe care le-au ţinut departe de arhipelagul nipon.

Preocupările conducătorilor regimului Meiji vizau modificarea statutului internaţional al Japoniei prin anularea tratatelor inegale care-i fuseseră impuse, întărirea forţelor sale armate terestre şi navale, angrenarea ţării în competiţia marilor puteri pentru stabilirea de zone de influenţă şi pieţe de desfacere a produselor industriale şi dobândirea unor resurse de materii prime. Pentru toate acestea era necesară o puternică bază militară care a fost sistematic creată.

Japonia a adoptat numeroase instituţii apusene în perioada Meiji, printre care un guvern modern, sistemul de legi şi organizarea armatei. Aceste reforme au ajutat la transformarea imperiului japonez într-o putere mondială: Japonia a învins China în primul război sino-japonez (1894-1895) şi Rusia, în războiul ruso-japonez (1904-1905). Până în 1910, Japonia ajunsese să deţină controlul Coreei, Taiwanului şi a jumătăţii sudice a insulei Sahalin.

Era Taisho (1912 - 1926)

Începutul secolului al XX-lea a marcat o scurtă perioadă de democraţie Taisho, lăsată în umbră de evoluţia politicii de expansiune japoneză. Primul război mondial a permis Japoniei, care luptase de partea aliaţilor victorioşi, să îşi extindă sfera de influenţă în Asia şi posesiunile în Pacific.

Era Showa (1926 - 1989)

în 1936, Japonia semnează pactul anti-comintern, în acest fel formând împreună cu Germania şi Italia alianţa Axei. În această perioadă Japonia invadează China, ocupând Manciuria în 1931 şi continuându-şi expansiunea în China în 1937, pornind al doilea război sino-japonez, care a durat până la sfârşitul Celui de-al Doilea Război Mondial. În 1941, după ce President Franklin D. Roosevelt, preşedintele Statelor Unite, a cerut ca Japonia să-şi retragă forţele din China, Japonia a atacat baza navală americană de la Pearl Harbor şi coloniile britanice şi olandeze din Asia de sud-est, intrând în război cu Statele Unite.

După o îndelungată campanie în Oceanul Pacific, Japonia şi-a pierdut câştigurile teritoriale iniţiale, şi forţele americane s-au apropiat suficient de mult pentru a începe bombardamente strategice asupra Tokyo, Osaka, şi a altor mari oraşe, precum şi bombardamente atomice asupra oraşelor Hiroshima şi Nagasaki. Japonezii au acceptat în cele din urmă capitularea necondiţionată în faţa Aliaţilor pe 15 august 1945. Tribunalul Militar Internaţional pentru Orientul Îndepărtat s-a întrunit pe 3 mai 1946 pentru a judeca Crimele de război japoneze, inclusiv atrocităţile ca Masacrul de la Nanking. Împăratul Hirohito a primit totuşi imunitate şi şi-a păstrat titlul.

Războiul a costat milioane de vieţi în Japonia şi în alte ţări, mai ales în Asia de Est, şi a lăsat mare parte din industria şi infrastructura ţării distruse. Ocupaţia americană a ţinut până în 1952, deşi forţele americane încă deţin importante baze militare în Japonia, mai ales în Okinawa. În 1947, Japonia a adoptat o nouă constituţie pacifistă, urmărind cooperarea internaţională şi punând accent pe dreprurile omului şi pe practicile democratice.

Era Heisei (1989 - prezent)

După ocupaţie, în cadrul unui program de dezvoltare industrială agresivă şi beneficiind de asistenţă americană, Japonia a cunoscut o creştere spectaculoasă, devenind una din cele mai mari economiii ale lumii. În ciuda unei majore prăbuşiri a bursei de valori în 1990, din care ţara şi-a revenit treptat, Japonia rămâne astăzi o putere economică globală şi cere acum un loc permanent în cadrul Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite.

Sursa:wikipedia