Educatia

Educaţia în Japonia îşi are începuturile moderne în anul 1872, când a fost introdus sistemul modern de învăţământ datorită „Ordinului Educaţiei” (学制, gakusei). Planurile şcolare erau stabilite de guvern, iar manualele şcolare pentru şcolile primare şi secundare erau fie scrise sau autorizate de către guvern. Angajaţii şcolilor publice erau consideraţi funcţionari de stat, şi chiar şi şcolile particulare erau nevoite să urmeze îndrumările guvernului.

Reforma şcolară din 1947, iniţiată sub îndrumarea forţelor de ocupaţie americane, a schimbat substanţial sistemul de învăţământ, decentralizând controlul asupra educaţiei şi învâţământului, dând autorizaţii pentru crearea unor şcoli particulalre autonome, şi încurajând dezvoltarea învâţământului în comunităţi.

Manualele şcolare sunt actualmente (2009) scrise de către firme particulare, dar autorizarea lor de către Ministerul Învâţământului este necesară şi în ziua de astăzi (2009).

Învâţământul este obligatoriu până la terminarea şcolii secundare inferioare, adică 9 clase. Circa 95% din şcolile primare şi secundare inferioare sunt publice. Circa 24% din licee şi 73% din universităţi sunt particulare.

Sistemul educaţiei obligatorii a fost introdus în Japonia în anul 1872, ca rezultat al restaurării Meiji. Din 1947, educaţia obligatorie constă în şcoala primară şi gimnaziul, care durează 9 ani, (de la vârsta de 6 la 15 ani). Aproape toţi copiii îşi continuă educaţia la un liceu, care durează trei ani, iar 96% din absolvenţii de liceu merg mai departe la universitate, post liceale, şcoli de meserii sau alte instituţii de învăţământ.

Mai mult decat orice, societatea japoneza este caracterizata si se bazeaza, totodata, pe interdependenta si interactiunea continua dintre membrii ei (prin membru intelegand orice entitate de la persoana la institutie). Catalogata a fi un exemeplu cat se poate de pur pentru ceea ce este numit “societate de grup”, este departe de ea idea de a cauta sa iasa in vreun fel in afara liniilor acestui sablon. Motive s-ar putea gasi multe, cum ar fi, de exemplu, preacunoscutul conservatorism, dorinta de intoarcere la traditionalitatea uitata candva in a doua jumatate a secolului al19-lea.

Insa nu ar fi oare mai logic sa cautam acest motiv analizand rezultatele efective pe care aceasta caracteristica i le confera? In esenta, conceptul “societatii de grup” se opune de fapt ideii “omului universal”, nascut in antichitatea europeana. Unitatea minimala a primei este tocmai omul ce isi canalizaza energia intr-o singura directie, aceea in care are mai multe sanse de a deveni cel mai bun. Omul devine astfel veriga cu o valoare si importanta unica intr-un anumit “lant”, si el situat la un anumit nivel de importanta. Teoretic vorbind, disparitia uneia dintre verigi duce la ruperea si dezafectarea intregului lant. Asadar, sistemul este periclitat. In realitate, teorema nu se aplica decat unor grupuri restranse, neputand fi vorba de prabusirea infrastructurii societatii.

Insa adevaratul merit al japonezilor apare abia aici. Astfel, se incearca o educare de asa natura a membrilor ei, incat disparitia unei verigi sa nu duca la colapsul intregii retele; functia elementului disparut este suplinita, mai mult sau mai putin de restul componentelor.

Metodele aplicate in astfel de cazuri necesita o “implementare” a unor principii, idei, etc. in mentalitatea oamenilor inca de la cele mai fragede varste.

Ideile si principiile educatiei in Japonia se pot regasi in Legea Fundamentala a Educatiei elaborata in 1947. Interpretand dorintele populatiei mentionate in preambulul acestei legi, se urmareste construirea unui stat democratic si cultural, intru mentinerea pacii mondiale si a bunastarii umanitatii. Realizarea acestui ideal depinde fundamental de puterea cu care va fi inzestrata educatia – invatamantul.

Articolul 1 al legii mai sus amintite ofera un profil suficient de clar si precis al omului societatii japoneze : “Invatamantul trebuie sa urmareasca dezvoltarea integrala a personalitatii, luptand pentru emanciparea fiecarui individ in parte, cladindu-l sanatos trupeste cat si mental, invatandu-l sa iubeasca adevarul si dreptatea, sa respecte valorile celorlalti, munca, sa aiba un puternic simt al responsabilitatii, lasand totodata posibilitatea nasterii unui spirit independent, avand drept scop faurirea unei societati si a unui stat pacifist”. Acest articol a luat nastere ca urmare a tragicului eveniment de la Hiroshima si Nagasaki